CREDIN?? ?I PRIETENIE

"Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea …"

(II Petru 3, 13).

Iata, tanarul meu prieten, ca am ajuns la jumatatea drumului pe care l-am inceput impreuna cu tine, in prima miercuri de dinaintea Postului Mare, din saptamana numita "a branzei". Atunci ti-a rasunat pentru prima data chemarea pe care urechile tale insetate de adevar au primit-o, iar sufletul tau dornic de absolut a urmat-o.

Pe atunci eram singur, dar stiam ca glasul meu nu era vox clamantis in deserto, caci erau cuvintele lui Iisus; stiam ca vorbele prin care iti spuneam: "Pregateste calea Domnului, drepte fa cararile Lui spre inima ta!", vor patrunde in urechile tale. Si nu m-am inselat, caci iata cati santem astazi aici ca sa ne marturisim, chiar si numai in inima noastra, credinta in Hristos si dragostea unora fata de altii.

De ce te-am numit prietenul meu si de ce mi-am dat sufletul in inima ta, tinere? De ce am crezut in tine pina la a te implica in actele mele de credinta, pina la a-mi pune viata pentru tine?

Pentru ca duhul meu a cunoscut sufletul tau, inca inainte de a-mi fi auzit tu cuvintele si inca inainte ca eu sa te fi vazut. Iti stiam nelinistea si framantarea, nefericirea si suferinta. Intelesesem inca de pe atunci ca rautatea ta era un scut impotriva lumii, iar bravada ta - o aparare pentru ranile tale. Pentru ca tu esti prietenul meu; ne leaga o prietenie pe care nimic si nimeni n-o poate desfiinta, deoarece libertatea noastra este garantata de Iisus, iar temelia iubirii noastre este El, Cel Inviat, Care ne-a spus: "De acum nu va voi mai numi slugi, caci sluga nu stie ce face stapanul ei; ci va voi numi pe voi prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute" (Ioan 15, 15)

Cine ti-a mai marturisit asemenea adevaruri? Din toate partile te inconjoara o atmosfera de mister, ca un complot urzit de cei mari. O retea selectiva nu lasa sa ajunga la tine decat ceea ce aserveste unei singure idei sau conceptii impuse. Unde este libertatea ta de optiune si unde este cuvantul tau? Unde este nobila libertate data tie de Dumnezeu, in baza careia poti avea satisfactia de a raspunde in fata istoriei?

Atunci de ce sa ma mir ca nu stii ce este libertatea, nici cum s-o folosesti? De ce sa ma mir ca nu stii cu adevarat ce inseamna prietenia si iubirea, nici cui sa le dai, nici cum sa le pastrezi?

Cine din lumea aceasta iti este prieten adevarat, sau cine "si-ar pune sufletul" pentru tine? Din orice grupare sociala ai face parte, esti mereu exclus de la rationamentele de baza, singurele care le justifica existenta ca fenomene sociale. Orice excludere de la aceste justificari te arunca in postura de sclav. Exista o taina sociala si filosofica de la care esti sistematic indepartat, oferindu-ti-se doar concluzia. Cu autoritate. Daca esti inapt sa cunosti calea prin care se ajunge la concluzii, de ce ai fi apt sa cunosti concluzia? Iar daca esti apt, atunci de ce aceasta taina? Se teme cineva de dreapta ta judecata? Sau de libertatea ta? Sau de prietenia ta? Poate sa fie credinta religioasa obiectul unei interdictii?

Sclavajul de idei este la fel de greu ca orice sclavaj.

Iisus iti ofera, prin Biserica, taina adanca a dumnezeirii si a prieteniei Lui. Nu mai esti rob, ci prieten, de vreme ce ti se dezvaluie taina lucrurilor divine.

Demult eziti sa-L alegi pe Iisus ca prieten. Iti era poate teama de oceanul de libertate in care trebuia sa te afunzi. Dar Iisus te alesese cu mult inainte ca tu sa-I fi auzit glasul: "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, iar roada voastra sa ramana…" (Ioan 15, 16).

Alegerea a fost facuta demult, fiindca Hristos te-a iubit dintotdeauna, tinere, iar acum tu ai raspuns chemarii Lui. De-acum esti randuit sa mergi si sa aduci roade care sa ramana.

Sa fii, pentru lumea in care traiesti, un profet al lui Hristos. Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si fiecare om sa-ti fie prieten. Sa propovaduiesti prin actele tale aceasta iubire unica si nelimitata, care-l ridica pe om de la treapta de rob la aceea de prieten al lui Dumnezeu. Sa fii profetul acestei iubiri liberatoare, care te scoate de sub orice constrangere, redindu-te tie integral, pentru ca tu insuti sa te oferi lui Dumnezeu.

Cea mai injositoare aservire a ta este aceea prin care ti se interzice orice zbor teologic, orice incercare de a transcende imanentul si prizonieratul lui.

" Tu esti robul vointei mele - pare a ti se spune - si vointa mea iti interzice sa crezi altceva decat ceea ce eu iti ingadui sa crezi!"

De ce ti se interzice putinta de a parasi spatiul in care esti prizonier al simturilor si al ratiunii tale? De ce ti se impune ca real numai ce intra in aceasta circumscriere, iar restul e declarat fictiune? Si atunci, mai ales, de ce nu ti se ingaduie sa patrunzi cu propria ta cunoastere in aceasta asa-numita fictiune, ca s-o spulberi? Nu cumva exista temerea ca "fictiunea" este mai reala decat ceea ce ti se impune drept realitate?

Un sistem filosofic sau teologic (si, mai ales, unul de traire) nu poate fi desfiintat din afara lui. Din acest punct de vedere, el ramane o realitate inexpugnabila pentru asediator. Fraze ca "Religia a fost creata de clasele exploatatoare" nu mai sant astazi in stare sa starneasca nici macar un zambet. Ele sant pur si simplu ignorate.

Iar tie, pentru ca esti tanar, ti se cere sa iei in serios argumentatia vreunei "Biblii hazlii" sau vreunei "Anticazanii" din "Scanteia Tineretului", care se intemeia numai pe interdictia de a i se raspunde! Libertatea inseamna eliberarea de pacat si de moarte in Hristos, iar in plan social - lupta ideilor. La noi, ateismul are un curs fortat si din ce in ce mai restrans. Viata nu sta in autoritatea de stat. Credinta este insa in plin asalt, caci este un fapt de viata.

Autoritarismul aserveste, credinta elibereaza.

Am citit in "Contemporanul" din 11 noiembrie 1977, sub titlul "Cu ateii despre… religie", declaratiile unor tineri la o ancheta facuta de reporterul revistei. Orice ancheta pe teme religioasa devine la noi sursa de neliniste si de teama, deoarece a fi credincios este, pentru oficialitate, aproape o tradare. Dar tinerii de care va vorbesc - toti membri ai PCR - au raspuns conform cu credinta lor, iar credinta lor i-a facut liberi. Va indemn pe voi toti sa cititi acest articol din "Contemporanul", organ oficios de ideologie materialista al PCR. Veti vedea acolo ca tinerii anchetati s-au eliberat de sclavia teroarei, care ar fi putut sa-i determine sa-si ascunda adevarata credinta si sa faca declaratii formale de ateism. Ei au biruit insa instinctul de conservare si si-au afirmat public si curajos credinta si libertatea de optiune pentru ea. Ei au ales deschis pe Hristos si Biserica Lui. Erau toti tineri ca tine, prietenul meu, si tot ca tine de buni, de generosi, de bravi. Erau prietenii nostri. De aceea s-au si gasit unii dintre voi care sa le scrie cuvinte de pretuire si de incurajare, prin care voiati sa le spuneti ca nu sant singuri, ca toti cei mai buni cred ca ei, iubesc ca ei, vor sa se exprime liber ca ei.

Prietene, ne leaga aceasta infinita iubire a lui Hristos, ne leaga organic credinta in El. Si ne leaga prietenia noastra comuna, caci toti oamenii santem prieteni de-ai lui Hristos.

Nu te teme, tinere, sa te afirmi ca prieten al Lui. Nu te teme sa respingi o ideologie ateista, care urmareste sa-ti anuleze sufletul ca entitate metafizica, sau macar sa ti-l schilodeasca. Nu te teme sa afirmi ca neamul nostru este dintru inceputurile lui crestin si ortodox, ca douazeci de ani de ateism impus si de propaganda nu-i pot opri aspiratia spre absolut.

Crede si iubeste! Credinta te face liber, iubirea te uneste. Vei fi liber in unirea cu Iisus Hristos si vei ramane in dragostea Lui.

Iata cat de sus ai ajuns, prietene, incat esti acum prietenul lui Hristos!

Pentru aceasta te iubesc, tinere; si pentru aceasta cred in tine.

……………..

" in a patra saptamana, la al patrulea Cuvant, au incuiat usa bisericii. Atunci tinerii (50 seminaristi si vreo 70 de studenti) s-au adunat in curte si am vorbit in pridvor" (Viata Parintelui Gheorghe Calciu)